Mãi, tu Ioane, mai ştii când ne plimbam noi doi prin crâng?
Imi spuneai cã mã iubeşti şi ca nu sunt doar poveşti?
Cã eu sunt cea mai frumoasã şi sunt şi fatã de casã.
Imi ziceai: “De-a pururea o sã fii dragostea mea!”
Te-am crezut, mãi, badea meu, ai fost mai mult ca un zeu.
Ş-aş fi bagat mâna-n foc c-am dat peste un noroc
Cum nu are nimenea, juram chiar pe viata mea
Cã n-o sã mã faci sã mor, de durere sau de dor.
Dar m-ai cam prostit, nu, Ioane?
Acum ghici cine nu doarme?
Andiboni 